Otilia Blaga

Un studiu de neuroimagistica a descoperit ca persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva (TOC), care beneficiaza de terapie cognitiv-comportamentala pentru a-si modifica comportamentele compulsive, manifesta conexiuni mai puternice in anumite arii cerebrale.

Sursa: UCLA.

Un studiu al Universitatii UCLA a descoperit conexiuni mai puternice intre arii cerebrale, iar aceste conexiuni compenseaza alte disfunctii.

Cercetatori de la Universitatea UCLA declara ca persoanele cu TOC, atunci cand beneficiaza de o anumita forma de terapie verbala, manifesta modificari cerebrale si ameliorari ale simptomelor.

Studiul publicat in revista Translational Psychiatry afirma ca persoanele cu TOC au beneficiat de terapie cognitiv-comportamentala zilnic pentru a invata cum sa reziste mai bine comportamentelor compulsive si distresului. Dupa o luna dobandisera conexiuni puternice intre anumite arii cerebrale – ceea ce poate insemna ca participantii au dobandit noi tipare de gandire si de comportament ne-compulsiv.

Schimbarile par sa compenseze mai degraba, decat sa corecteze, disfunctii cerebrale existente. Descoperirile deschid drumul pentru noi cercetari, noi tratamente si abordari.

TOC este o tulburare psihiatrica in care gandurile revin si sunt greu de controlat, iar comportamentele au tendinta de a se repeta. Cele mai intalnite simptome includ frica de microbi sau de contagiune, ganduri agresive sau nedorite, compulsia de a curata, verifica si de a face ordine. De obicei, se trateaza cu medicatie, psihoterapie sau cu ambele combinate.

Recentul studiu al cercetatorilor de la UCLA a evaluat 43 de persoane cu TOC care au beneficiat de terapie cognitiv-comportamentala intensiva (fie imediat, fie dupa o pauza de 4 saptamani) si un grup de control compus din 24 de persoane fara TOC, cu care s-a facut comparatia.

 

Toti participantii au fost tomografiati functional: atat cei cu TOC, cat si cei fara TOC au fost scanati inaintea si dupa cele patru saptamani de tratament.

In urma comparatiei scanurilor de dinainte si de dupa tratamentul cu terapie cognitiv-comportamentala, s-a observat o conectivitate mai mare — care poate insemna o mai mare comunicare — intre cerebel si striatum si intre cerebel si cortexul prefrontal. Rezultatele persoanelor fara TOC nu au prezentat nicio modificare; nici la persoanele cu TOC care au asteptat patru saptamani pentru tratament nu s-au inregistrat schimbari in perioada de asteptare, ceea ce demonstreaza ca schimbarile in creier nu apar spontan, cu trecerea timpului.

Rezultatele pot da speranta si curaj pacientilor cu TOC, deoarece terapia cognitiv-comportamentala a dat rezultate masurabile, corelate cu reducerea simptomelor.

 

Terapia cognitiv-comportamentala este eficienta in tulburarea obsesiv-compulsiva; cu toate acestea, se cunoaste foarte putin despre mecanismele acesteia asupra conectivitatii in retelele cerebrale. Au fost examinate modificarile, pornind de la datele colectate din tomografierea functionala a 43 de participanti cu TOC, alesi aleatoriu pentru a beneficia fie de 4 saptamani de terapie cognitiv-comportamentala intensiva, fie pentru a astepta 4 saptamani si apoi sa beneficieze de 4 saptamani de terapie cognitiv-comportamentala intensiva. De asemenea, 24 de participanti sanatosi (fara TOC) au fost analizati – inainte si dupa 4 saptamani in care nu li s-a administrat niciun tratament. S-au constatat cresteri ample de conectivitate intre 8 retele neuronale. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat intre cerebel si caudat & putamen si intre cerebel si cortexurile prefrontal dorsolateral & ventrolateral. Cresterea conectivitatii a fost asociata cu o rezistenta marita la compulsii. Mecanismele terapiei cognitiv-comportamentale pot include o mai mare integrare intre retele, atat in interiorul cat si in afara ariilor cortico-striatal-talamo-corticale; conectivitatea intre cerebel si ariile striatale si prefrontale pot reflecta achizitia de noi tipare de gandire si de noi comportamente ne-compulsive, orientate spre un scop. Aceste descoperiri au implicatii in identificarea unor strategii de a creste eficacitatea tratamentului si de a monitoriza progresul tratamentului.

 

Cercetarea a fost sponsorizata de National Institute of Mental Health.

Sursa: Leigh Hopper – UCLA

Cercetarea initiala: Acces la studiul research for “Mechanisms of cognitive-behavioral therapy for obsessive-compulsive disorder involve robust and extensive increases in brain network connectivity” by T D Moody, F Morfini, G Cheng, C Sheen, R Tadayonnejad, N Reggente, J O’Neill & J D Feusner in Translational Psychiatry. Publicat online Septembrie 15 2017 doi:10.1038/tp.2017.192

UCLA “Behavioral Therapy Increases Connectivity in Brains of People with OCD.” NeuroscienceNews. NeuroscienceNews, 19 September 2017.

“Mechanisms of cognitive-behavioral therapy for obsessive-compulsive disorder involve robust and extensive increases in brain network connectivity” by T D Moody, F Morfini, G Cheng, C Sheen, R Tadayonnejad, N Reggente, J O’Neill & J D Feusner in Translational Psychiatry. Publicat online in septembrie 15 2017 doi:10.1038/tp.2017.192

 

Otilia Blaga

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021