Când un copil primește diagnosticul de tumoare cerebrală, acest lucru reprezintă unul dintre cele mai devastatoare evenimente pe care o familie le poate trăi. Diagnosticul este adesea însoțit de un nivel ridicat de suferință emoțională și îngrijorare intensă. Părinții și membrii familiei se confruntă cu o gamă largă de emoții, de la frică și anxietate la tristețe profundă și neputință.
Progresul în domeniul medical a adus noi tratamente și terapii care au îmbunătățit semnificativ ratele de supraviețuire pentru copiii diagnosticați cu tumori cerebrale. În ultimele decenii, aceste inovații au condus la creșteri remarcabile în numărul de copii care reușesc să învingă boala și să trăiască mai mult timp. Aceste tratamente pot include intervenții chirurgicale avansate, radioterapie mai precisă și chimioterapie mai eficientă, precum și terapii țintite care atacă specific celulele tumorale.
Cu toate acestea, tratamentele care salvează vieți nu sunt lipsite de efecte secundare. Copiii care trec prin aceste terapii pot suferi de impacturi cognitive semnificative. Acestea pot include dificultăți de învățare, probleme de memorie, scăderea atenției și alte deficite neurocognitive care pot afecta performanța școlară și dezvoltarea generală. Aceste probleme cognitive pot persista pe termen lung și necesită intervenții și suport continuu pentru a ajuta copiii să își atingă potențialul maxim.
Tumori ale Fosei Posterioare
Tumorile localizate în fosa posterioară a creierului reprezintă aproximativ 60% din toate tumorile intracraniene la copii (Pollack, 1999; Ostrom, 2019). Fosa posterioară este o regiune a creierului situată în partea inferioară și posterioară a craniului, care conține structuri esențiale precum cerebelul și trunchiul cerebral. Datorită acestei localizări, tumorile din această zonă pot afecta funcțiile motorii, echilibrul, coordonarea și funcțiile vitale controlate de trunchiul cerebral.
Tratamentul standard pentru aceste tumori implică, de obicei, rezecția totală a tumorii, dacă aceasta este posibilă. Rezecția totală înseamnă îndepărtarea completă a tumorii prin intervenție chirurgicală, având ca scop eliminarea cât mai mult posibil a masei tumorale pentru a reduce riscul de recurență și pentru a îmbunătăți prognosticul pe termen lung.
În ultimele decenii, s-a observat o scădere semnificativă a ratei mortalității în rândul copiilor diagnosticați cu tumori ale fosei posterioare. Aceasta se datorează progreselor în tehnicile chirurgicale, îmbunătățirii metodelor de diagnostic și tratament, precum și unei mai bune înțelegeri a biologiei acestor tumori. Ca rezultat, ratele de supraviețuire au crescut considerabil. De exemplu, copiii cu gliom de grad scăzut, care este o tumoră relativ benignă, au rate de supraviețuire aproape de 100%. În cazul meduloblastomului, care este o tumoră malignă mai agresivă, ratele de supraviețuire sunt de aproximativ 90%.
Totuși, ependimomul, o altă tumoră comună a fosei posterioare, prezintă un risc mai mare de complicații și morbiditate. Ependimomul este asociat cu o rată de supraviețuire de 75% la 5 ani pentru copiii până la vârsta de 19 ani, ceea ce indică o provocare semnificativă în tratamentul și gestionarea acestei tumori (Nageswara Rao și Packer, 2014; Ramaswamy et al., 2015).
Rezultatele legate de funcționarea cognitivă și emoțională a copiilor care au avut tumori ale fosei posterioare variază semnificativ. Aceste variații depind de mai mulți factori, inclusiv tipul tumorii, locația exactă a tumorii în fosa posterioară și metodele de tratament utilizate, cum ar fi chimioterapia, radioterapia sau intervențiile chirurgicale. De asemenea, vârsta la momentul diagnosticului joacă un rol crucial; copiii mai mici pot avea un impact mai mare asupra dezvoltării cognitive și emoționale datorită plasticității creierului lor în creștere.
Deficitele neurologice prezente înainte de operație, cum ar fi slăbiciunea motorie, problemele de coordonare sau alte simptome neurologice, pot influența rezultatele postoperatorii. Convulsiile postoperatorii și prezența hidrocefaliei, o afecțiune în care se acumulează lichid în exces în creier, pot contribui, de asemenea, la rezultate neuropsihologice variabile. Hidrocefalia poate necesita tratament suplimentar, cum ar fi plasarea unui șunt pentru a drena lichidul în exces.
Bibliografie
- Pollack, I. F. (1999). Pediatric brain tumors. Seminars in Surgical Oncology, 16(2), 73–90. doi:10.1002/(SICI)1098-2388(199903)16:2<73::AID-SSU2>3.0.CO;2-T.
- Ostrom, Q. T. et al. (2019). CBTRUS Statistical Report: Primary Brain and Other Central Nervous System Tumors Diagnosed in the United States in 2012–2016, Neuro-Oncology, 21(5), v1–v100. doi:10.1093/neuonc/noz150.
- Nageswara Rao, A. A. & Packer, R. J. (2014). Advances in the management of low-grade gliomas. Current Oncology Reports, 16(8), 398. doi:10.1007/s11912-014-0398-9.
- Ramaswamy, V. et al. (2015). Medulloblastoma subgroup-specific outcomes in irradiated children: who are the true high-risk patients? Neuro-Oncology, 18(2), 291–297. doi:10.1093/neuonc/nou357.
Psih. Mădălina Simion
Psiholog clinician; neuropsiholog la BucureștiS-a specializat in evaluarea complexa psihologica si neuropsihologica a copiilor, adolescentilor si adultilor cu afectiuni medicale (ADHD, anxietate, intarzieri in dezvoltare, tulburari genetice, tumori cerebrale, epilepsie, hidrocefalie, traumatisme cranio-cerebrale, etc) in vederea psihodiagnosticului.
A urmat o formare de 450 de ore teoretice si 500 de ore de practica in neuropsihologie clinica (Máster en Neuropsicología Clínica, Instituto Superior de Estudios Psicológicos (ISEP), acreditat de Consiliul General de Psihologie din Spania pentru specializarea in neuropsihologie clinica, program ce indeplineste ghidurile internationale de instruire ale Conferintei din Huston pentru acreditarea de psiholog expert in neuropsihologie clinica in Spania.
Interese profesionale: mapare corticala intraoperatorie, fMRI, functionare executiva