Impactul tumorilor cerebrale asupra cogniției la copii: glioamele căilor optice și hipotalamice

Glioamele căilor optice și hipotalamice reprezintă un subtip specific de tumori cerebrale care afectează în special copiii. Aceste glioame constituie aproximativ 5% din totalul tumorilor cerebrale pediatrice și sunt întâlnite la 11-30% dintre copiii cu Neurofibromatoză Tip 1 (NF1). Neurofibromatoza Tip 1 este o afecțiune genetică ce predispune la dezvoltarea diferitelor tipuri de tumori.

În cazul copiilor cu NF1, aceste glioame sunt în mare parte benigne și se localizează de obicei în nervul optic, structura care transmite informația vizuală de la ochi la creier. Cu toate acestea, aceste tumori pot crește de-a lungul întregului tract optic, inclusiv în cortexul vizual, care este responsabil pentru procesarea informațiilor vizuale.

Glioamele chiasmatice, care afectează chiasma optică (punctul de intersecție al nervilor optici), sunt mai rar întâlnite la pacienții cu NF1. Acestea tind să aibă un comportament mai agresiv și sunt asociate cu sindromul diencefalic, care include simptome precum hipersomnie (somn excesiv) și cașexie (pierdere severă în greutate și masă musculară).

Diagnosticul acestor tumori este realizat în majoritatea cazurilor înainte de vârsta de 10 ani, iar aproximativ 60% dintre aceste cazuri sunt identificate înainte de vârsta de cinci ani. Această prevalență ridicată la vârste fragede subliniază importanța monitorizării și evaluării timpurii a copiilor cu NF1 pentru detectarea precoce a glioamelor căilor optice.

Tratamentul de primă linie pentru glioamele căilor optice este, în general, chimioterapia. Aceasta reprezintă abordarea principală datorită eficacității sale și a profilului de siguranță relativ favorabil. În unele cazuri, tratamentul poate consta doar în monitorizarea atentă a pacientului, mai ales dacă acesta nu prezintă simptome (pacienți asimptomatici). Această abordare de “observație și așteptare” este preferată pentru a evita efectele secundare inutile ale tratamentului activ.

Totuși, pacienții care se prezintă cu simptome semnificative, cum ar fi pierderea vederii, disfuncții endocrine sau alte complicații severe, pot necesita un tratament mai agresiv. În trecut, terapia cu radiații a fost considerată tratamentul de alegere pentru aceste tumori. Cu toate acestea, utilizarea radiațiilor a scăzut în popularitate din cauza efectelor negative pe termen lung asupra funcționării endocrine și cognitive ale pacienților, în special la copii.

Intervenția chirurgicală pentru glioamele căilor optice este, de asemenea, un subiect controversat. Rezecția completă a tumorii este posibilă doar atunci când aceasta este limitată la un singur nerv optic, dar această procedură prezintă un risc considerabil de orbire postoperatorie. Din acest motiv, chirurgia este rar utilizată ca tratament principal.

Cu toate acestea, intervenția chirurgicală de “debulking” (reducerea volumului tumoral) poate fi efectuată pentru a diminua efectul de masă al tumorii sau pentru a ameliora hidrocefalia. Acest lucru se realizează prin deschiderea căii de circulație a lichidului cefalorahidian (LCR), permițând astfel drenarea excesului de lichid și reducerea presiunii intracraniene.

Regimurile de chimioterapie pentru tratarea glioamelor căilor optice pot include o fază de inducție inițială de 10 săptămâni, urmată de o fază de întreținere de 48 de săptămâni. Această abordare este menită să reducă rapid volumul tumoral în faza de inducție și să mențină controlul asupra tumorii pe termen lung în faza de întreținere. Packer și colegii săi (2002) au raportat că, utilizând acest regim, rata de supraviețuire a pacienților a fost de 75% la doi ani și de 50% la cinci ani. În plus, s-a observat o reducere a dimensiunii tumorii la 63% dintre pacienți tratați.

Tratamentul cu radiații este, în general, rezervat copiilor cu vârsta de peste cinci până la șapte ani. Aceasta se datorează faptului că radiațiile pot avea efecte adverse semnificative asupra dezvoltării cognitive și endocrine la copiii mai mici. Terapia cu fascicul de protoni este o alternativă la terapia convențională cu radiații și unele studii au arătat că această metodă este bine tolerată de pacienți.

Cu toate acestea, recomandările actuale sugerează că copiii mai mici de șapte ani ar trebui să primească chimioterapie ca tratament principal. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șapte și zece ani, decizia de a utiliza sau nu radiații este luată pe baza cazului individual. În cazul pacienților mai mari de zece ani, tratamentul cu radiații este, de obicei, recomandat (Binning et al., 2007).

Rezultatele neuropsihologice la copiii cu glioame ale căilor optice sunt influențate de mai mulți factori, inclusiv localizarea exactă a leziunii, vârsta la care a fost pus diagnosticul și prezența altor afecțiuni asociate, cum ar fi defectele vizuale și hidrocefalia care necesită șunt. Aceste variabile pot determina diferențe semnificative în evoluția neuropsihologică a pacienților.

Merchant, Conklin, Wu, Lustig și Xiong (2009) au realizat un studiu pentru a investiga efectele pe termen lung ale terapiei cu radiații conformale asupra unui grup de 78 de pacienți diagnosticați cu glioame de grad scăzut, inclusiv glioame ale căilor optice. Participanții la studiu aveau vârste cuprinse între 2,2 și 19,8 ani și au fost supuși unor evaluări atât înainte de începerea tratamentului, cât și după finalizarea acestuia.

Studiul a urmărit să identifice modul în care terapia cu radiații conformale influențează diferite aspecte ale funcționării neuropsihologice pe termen lung. Prin evaluările pre- și post-tratament, cercetătorii au putut observa schimbările în starea emoțională, comportamentală și cognitivă a pacienților, oferind astfel o imagine clară asupra impactului tratamentului. Această abordare a permis o înțelegere mai profundă a modului în care diferiți factori, precum vârsta la diagnostic și localizarea tumorii, pot influența rezultatele neuropsihologice ale copiilor tratați pentru glioame ale căilor optice.

Rezultatele studiului au indicat că, în urma tratamentului, părinții au raportat îmbunătățiri în ceea ce privește problemele emoționale și comportamentale ale copiilor. Cu toate acestea, au fost observate scăderi semnificative în abilitățile de citire și ortografie ale pacienților. Aceste deficite cognitive au fost evaluate periodic, iar la cinci ani după tratament, ortografia a rămas singura arie care a continuat să prezinte scăderi semnificative.

Un aspect important evidențiat de studiu este că vârsta mai mică la momentul tratamentului a fost un predictor semnificativ al unor rezultate neuropsihologice mai slabe. Aceasta înseamnă că copiii mai mici au avut tendința de a prezenta deficite cognitive mai pronunțate comparativ cu copiii mai mari, independent de doza de radiații primită. Această constatare sugerează că vârsta la care se începe tratamentul poate avea un impact mai mare asupra rezultatelor cognitive pe termen lung decât intensitatea tratamentului în sine.

Alte studii care au examinat rezultatele au raportat că gradul de defecte vizuale post-tratament este un predictor mai semnificativ al rezultatelor cognitive decât vârsta la diagnostic; totuși, aceste studii au inclus eșantioane mai mici (opt și 12 pacienți în total), astfel încât este dificil să se generalizeze la alte grupuri de pacienți, inclusiv cei cu tumori în locații diferite.

În concluzie, deși tratamentul a avut efecte pozitive asupra problemelor emoționale și comportamentale, el a fost asociat și cu deficite cognitive persistente în anumite domenii, cum ar fi ortografia. Vârsta la momentul tratamentului s-a dovedit a fi un factor critic în determinarea severității acestor deficite, subliniind importanța luării în considerare a vârstei pacientului în planificarea tratamentului și în evaluarea riscurilor pe termen lung.

Bibliografie

• Packer, R. J., Ater, J., Allen, J., Phillips, P., Geyer, R., Nicholson, H. S., Jakacki, R., Mazewski, C., Needle, M., Finlay, J., Boyett, J. M., and Rorke-Adams, L. (2002). Carboplatin and vincristine chemotherapy for children with newly diagnosed progressive low-grade gliomas. Journal of Neurosurgery, 96(5), 747–754. doi:10.3171/jns.2002.96.5.0747.

• Binning, M. J., Liu, J. K., Kestle, J. R. W., and Brockmeyer, D. L. (2007). Optic pathway gliomas: a review. Neurosurgical Focus, 23(5), E2. doi:10.3171/FOC-07/11/E2.

• Merchant, T. E., Conklin, H. M., Wu, S., Lustig, R. H., and Xiong, X. (2009). Late effects of conformal radiation therapy for pediatric patients with low-grade glioma: prospective evaluation of cognitive, endocrine, and hearing deficits. Journal of Clinical Oncology: Official Journal of the American Society of Clinical Oncology, 27(22), 3691–3697. doi:10.1200/JCO.2008.21.2738.