Copilul supradotat intelectual: Introducere

De la mit la realitate

     Mitul ne spune ca un copil supradotat este un mic geniu, cu o cunoastere enciclopedica despre orice, studios, ager la minte, pregatit intotdeauna sa se dea in spectacol la scoala.

     In realitate insa, este vorba despre o mare neintelegere: copiii cu un IQ peste medie (intre 100-125/130) sunt activi, cu abilitati verbale bune. Invata foarte repede sa scrie si sa citeasca in jurul varstei de 7 ani si sunt de multe ori etichetati ca fiind „supradotati” de catre profesorii lor in timp ce ei sunt elevi buni, dedicati si sociabili. De multe ori eficienta intelectuala se considera a fi urmata automat de rezultate academice bune.

     Adevarul este ca acei copii care pot fi numiti supradotati (IQ intre 125/130-160) sunt de regula destul de dificili si intampina inca de la varste fragede, probleme de integrare sociala. La scoala, evita sa fie remarcat din teama de fi perceput ca fiind prea istet. Este constient de faptul ca e diferit si incearca sa ascunda asta facand cateodata greseli intentionate. Nu ii place invatarea mecanica si are abilitati slabe de organizare, neavand metoda de lucru, desi poate sa vorbeasca ore in sir despre un subiect de care este pasionat. Abilitatile motorii nu sunt aliniate cu dezvoltarea intelectuala, caligrafia este o problema, la fel si activitatile manuale si cele sportive. Notele scolare sunt departe de a fi satisfacatoare iar profesorii il pot considera lenes, agitat, si spun despre el ca deranjeaza ora sau „viseaza cu ochii deschisi”.

     Copilul supradotat are dificultati in a trai cu abilitatea lui, cu atat mai mult cu cat aceasta este ignorata, respinsa sau negata. Atunci cand capacitatea sa intelectuala este recunoscuta, parintii se pot lovi de reactii negative din partea profesorilor: „daca e atat de destept inseamna ca nu mai are nevoie de ajutor” sau „daca e atat de destept, atunci inseamna ca se adapteze la nivelul celorlalti”. Ca sa pot sublinia aceasta situatie nedorita, ma folosesc de urmatoarea analogie: imaginati-va ca rugati un copil cu un nivel de inteligenta mediu, normal, sa-si petreca toti anii de scoala intr-o clasa cu copii cu retard mintal si sa se adapteze la nivelul lor.

     Cu cat un copil supradotat este identificat mai devreme in viata, recunoscut si acceptat de catre familie, profesori si prieteni, cu atat mai mult va inflori, va fi mai confortabil cu ceea ce este si cu modul in care este perceput din exterior, ceea ce nu poate duce decat la o viata fericita din punct de vedere social, emotional, si profesional.

Semne distinctive ale copiilor supradotati:

     Este important sa notam ca un copil supradotat nu va prezenta cel mai probabil toate aceste caracteristici, fiecare copil fiind unic si particular in felul sau. Insa, cele mai intalnite semne sunt:

– de la varste mici, copil are nevoie de stimulare: nu ii plac sarcinile repetitive, sau rutina, dezvolta pasiuni si interese puternice, iar atunci cand simte ca stie tot ce se poate despre acel subiect, isi schimba atentia asupra altuia;

– incepe de vorbeasca de foarte mic si sare peste perioada de „baby talk”;

– abilitatile verbale sunt atat de avansate incat de regula incepe sa citeasca inainte de clasa I, pe cont propriu, fara sa fie incurajat de catre un adult;

– curiozitate exacerbata: pune foarte multe intrebari, atingand foarte curand partea metafizica a vietii: originea universului, a speciei umane, preistoria etc.

– exista o discrepanta pronuntata intre abilitatea verbala si comportamentul copilaros, intre nivelul de intelegere al subiectelor complexe si neindemanarea in activitati manuale sau sportive;

– sensibilitate crescuta: mai ales la acte de nedreptate;

– un simt al umorului foarte bine dezvoltat (care incepe devreme si pe care ceilalti copii de aceeasi varsta nu il inteleg, mai degreaba ii face sa rada pe adulti);

– este foarte plictisit la scoala, cateodata incepe chiar din gradinita;

– dificultate in a se integra in grup, in general prefera compania adultilor sau a copiilor mai mari;

– este avansat din punct de vedere intelectula (IQ – 125/130-160);

     Chiar de la gradinita, acesti copii intampina dificultati, si confuzie. Spre exemplu, pot identifica literele si cuvintele insa li se spune ca este mult prea devreme pentru ca ei sa poata citi. Ceea ce li se transmite din exterior nu corespunde nici cu felul in care se simt si nici cu ceea ce sunt capabili sa faca. Sunt impinsi de o forta pe care nu o inteleg dar care ii incita sa exploreze si mai mult lumea inconjuratoare. Nesfarsita lor curiozitate ii face sa puna intrebari non-stop. Daca aceasta sete de cunoastere le este refuzata, copii interiorizeaza aceasta forta sau o suprima si sufera teribil. In primul an de scoala se plictisesc foarte tare si isi ocupa timpul cum pot mai bine: unii dintre ei se uita pe geam, reflecteaza la univers, la visurile lor. Atunci cand se intorc cu atentia in clasa, asculta o data explicatia profesorului si au inteles tot. Asta functioneaza pentru ei si astfel reusesc sa obtina note medii. Cei care sunt insa mai agitati, se plimba prin clasa, sau isi deranjeaza colegii, pana cand la un moment dat pot fi si exmatriculati.

     Dificultatile in integrare provin si de la faptul ca in cadrul familiei copilul este inteles, insa in exterior diferenta este imediat perceputa: ceilalti (cateodata intr-un mod subtil) nu il includ – nu este ales ca membru al echipei, este ignorat, sau cateodata chiar agresat.

Copilul supradotat la scoala

     Este important ca nevoile lor sa fie implinite, pentru a asista astfel dezvoltarea psiho-afectiva, pentru a preveni esecurile frecvente la varsta adolescenta.

Un mod diferit de functionare intelectuala

     Copii supradotati proceseaza informatia diferit fata de ceilalti oameni. Au capacitati mai importante de procesare analogica, o viteza de procesare mult mai mare, ceea ce se traduce mai simplu prin faptul ca inteleg mai repede. Memoria lor de scurta durata este dublata fata de normal, la fel si memoria de lunga durata. Studiile realizate la nivelul creierului, ne arata ca acei copii supradotati isi folosesc mai mult emisfera dreapta (care trateaza informatiile la nivel global, simultan si care dirijeaza emotiile) decat emisfera stanga (care analizeaza informatia secvential si o  imparte in fragmente mai mici). De asemenea, creierul lor are capacitatea de a procesa mai multa informatie in acelasi timp si schimburile intre cele doua emisfere sunt mai rapide.

     Copii supradotati folosesc gandirea logica formala, divergenta si intuitiva cu usurinta, abilitate si rapiditate rar intalnite. De asemenea, ei folosesc gandirea arborescenta (vizual-spatiala), pe cand copii cu un nivel intelectual mediu folosesc gandirea secventiala.

     Sistemul scolar este bazat pe o gandire secventiala, si de aceea copii supradotati nu se simt la locul lor, iar profesorii nu inteleg de ce un copil care a fost identificat ca fiind supradotat nu este capabil sa aplice metodele invatate sau strategiile de rezolvarea a problemelor care s-au dovedit a fi adecvate pentru multi alti copii. Spre exemplu, daca profesorul ofera o problema de matematica cu adunari si scaderi, copilul supradotat va spune imediat raspunsul corect dar nu va fi in stare sa explice cum l-a aflat, si cel mai probabil va raspunde „pur si simplu stiu”. Aceasta situatie se poate incheia cu o nota proasta, si cu concluzia profesorului ca elevul nu a inteles nimic. In mod similar, atunci cand copii au de scris o compunere despre vacanta de vara, cei cu un nivel intelectual mediu vor scrie o poveste cu inceput, cuprins si incheiere, pe cand copilul supradotat se va pierde in ganduri, fiecare conducand la o noua idee, iar o ora mai tarziu cand va observa ca pagina este goala, se va lansa intr-o avalansa de cuvinte, nerespectand cel mai probabil subiectul dat. Subliniez aici ca un copil supradotat nu are capacitatea naturala de a-si organiza secvential gandurile.

     Un exemplu de analogie pentru a intelege mai bine: a oferi copiilor supradotati bucati mici de informatie este ca si cum a-i hrani un elefant cu cate un fir de iarba – va muri de foame inainte de a realiza ca cineva il hraneste. Astfel, singurul mod in care pot functiona, este daca primesc de 5 pana la 10 ori mai multa informatie decat un copil normal.

Solutii:

     Accelerarea inseamna respectarea ritmului de dezvoltare intelectuala a copilului si avansarea cu o clasa sau doua (in cazul copiilor cu IQ peste 145). Aceasta solutie evita diferenta foarte mare intre copilul supradotat si ceilalti copii din clasa. Un dezavanta este discrepanta intre abilitatile motorii care pentru copilul supradotat nu sunt la acelasi nivel ca abilitatile sale cognitive. Imbogatirea ii ofera copilului acces la o gama mai mare de informatii, ajutandu-l sa sintetizele intr-un mod mai elaborat. Aici vorbim despre „hranirea” curiozitatii copilului. De regula copilul supradotat nu are niciun interes sa faca adunari de 100 de ori cand el a inteles deja dupa 10 exercitii, poate chiar mai putin. Acesta este un moment oportun pentru profesor, de a –i oferi materiale copilului, pana cand ceilalti isi termina lucrul. Intensificarea se refera la o cunoastere mai profunda a subiectului studiat in mod oficial la clasa.

Nevoile de baza ale copiilor supradotati si cum ii putem ajuta:

1. sa aiba un sentiment de pace si impacare cu privire la ei si diferenta lor fata de ceilalti, asigurate prin acceptare de catre parinti, profesori si prieteni.

Este important ca identificarea sa se realizeze prin evaluarea oficiala si valida a copilului cu un test psihometric. Deoarece este diferit, copilul supradotat isi pierde foarte usor increderea in sine, fenomen des intalnit in randul celor care nu fac parte din norma. Acesti copii sensibili au nevoie de incurajare si sustinere, la fel ca orice alt copil.

2. sa isi dezvolte potentialul urias pe care il au. Incurajandu-i sa isi atinga maximum de dezvoltare aduce beneficii pentru fiecare dintre noi, acesti copii fiind rari si o binecuvantare pentru societate.

Aici intervine nevoia de complexitate. Ca analogie va ofer urmatorul exemplu: viziunea pe care o avem asupra lumii; cei mai multi dintre noi vedem prin niste lentile (cateodata incetosate), pe cand copii supradotati folosesc un microscop, iar cei cu IQ peste 145, un microscop cu electroni – vad lucrurile diferit, si de multe ori vad lucruri pe care noi ceilalti nu le vedem. Asta nu inseamna ca un copil stie totul sau ca poate sa contina cu usurinta complexitatea invatarii, ci mai degraba inseamna ca are nevoie de aceasta complexitate pentru a-si folosi toate resursele intelectuale. Tot aici regasim si nevoia de motivatie. In scoala, copilul se va plictise foarte repede si va abandona sarcina. Este important ca profesorul sa fie suportiv si sa ii ofere sansa de a-si alege subiectul de studiu, sa ii prezinte provocari, exercii dificile sau enigme.

Concluzie

„Copiii supradotati nu sunt chiar ca ceilalti, insa la fel ca ceilalti, sunt copii.” – Dr. Olivier Revol

      In ciuda miturilor, nu ne putem astepta la rezultate academice deosebite, din simplul fapt ca scoala traditionala nu este un mediu propice pentru ei. Cateodata faptul ca sunt inzestrati nu le aduce o bucurie, ci numai necazuri. Avand o memorie foarte buna ei pot invata fara efort despre lucrurile care ii intereseaza insa nu pot invata sub nicio forma lucruri mecanice, sau fara sens pentru ei. Acesti copii sunt hipersensibili si de multe ori traiesc un stres mai mare decat copiii normali. Afectivitatea este cea care ii conduce, iar comportamentul lor este de multe ori influentat de mediu. Nu in ultimul rand, acesti copii au nevoie de un sistem educational ajustat care sa ia in considerare ritmul de invatare, potentialul dar si slabiciunile lor.